„Nu există nu pot, există doar nu vreau”

Bună dragii mei cititori ocazionali, îmi pare bine să mă aflu din nou în postura de a vă scrie despre ceva. Așa cum v-am obișnuit deja, vă voi scrie despre un subiect ce, desigur, ne interesează pe toți, dar nu o arătăm, sau pur și simplu îl ignorăm din diferite motive ipotetice. Nu vreau să vă mai plictisesc cu introduceri, deci voi începe cu ceea ce vreau să vă spun.

În primă instanță, aș vrea să vă vorbesc despre acel mic și scurt „proverb” - dacă îl pot numi așa - ce este scris la titlu. În nenumărate rânduri oameni cu diferite probleme - fie ele pe plan financiar, social, medical - ne-au demonstrat că nu există limite la ceea ce omul poate realiza cu ajutorul voinței sale. În toate filmele motivaționale ni se arată că dacă-ți dorești cu adevărat ceva și muncești pentru a-ți atinge visul, cu siguranță se va întâmpla. Desigur, nimic nu pică din cer fără pic de muncă - nici măcar geniile nu sunt atât de bune în ceea ce fac fără să depună măcar 1% efort, doar că acestea nu sunt nevoite să depună 100% din ce pot face ca să ajungă la performanță. În mare, eu vreau să zic că de fiecare dată când cineva spune „nu pot”, nu trebuie să tragem direct concluzia că nu vrea, ci doar că nu are destulă voință să transforme acel „nu pot” într-un „voi încerca”, fiindcă toată lumea știe că „încercarea moarte n-are” și „speranța moare ultima”. Eu personal nu sunt genul de persoană care să se dea peste cap pentru un lucru, chiar dacă-mi place foarte mult... se poate spune că nu pun pasiune în ceea ce fac. Nu judec persoanele ce au o voință slabă, fiindcă și eu mă aflu în aceeași situație și știu prin ce trec, dar există anumiți indivizi din viața mea care mă impresionează prin puterea lor, nu doar prin faptul că dispun de acea dorință de viața de care eu sunt lipsită în totalitate, dar și pentru că poveștile lor sunt pe departe ceva ce te face să emani prin toți porii numai respect. Am dat peste mulți oameni și am văzut și auzit multe cazuri, deci am cam devenit imună la dramele tuturor, dar cea care urmează să v-o rezum m-a dat peste cap.

Există în școala mea o profesoară ce mi-a inspirat, din primele câteva ore petrecute cu ea, un sentiment de fericire, o stare de bine, prin caracterul și atitudinea ei. Această profesoară predă limba și literatura română - una dintre materiile ce m-a adus la profilul la care sunt acum -, dar nu o face într-un mod sec, ci face pe dracu în patru ca noi să înțelegem. Este o doamnă extraordinar de veselă, plină de energie, ce își dă inima și sufletul pentru elevii la care predă. Doamne, își dă interesul! Este o ființă foarte puternică, fiindcă într-o lume atât de rea, dumneaei a rămas o persoană sinceră, directă, cu un suflet mare și un caracter ce-ți inspiră respect. 

Această doamnă profesoară ne-a povestit despre anumite pățanii din viața ei, lucru ce m-a nelămurit, pentru că eu n-aș fi avut curajul să-mi dau toate temerile de respingere la o parte și să le zic unor oameni care nu mă cunosc tot ce m-a făcut cine sunt. Dumneaei are o problemă care o împiedică să meargă normal; desigur, cred că știți că oricine are o problemă medicală este de cele mai multe ori principala țintă a batjocorii, lucru care s-a aplicat și în situație dumneaei. Până aici nu este nimic ce nu s-a mai auzit, dar ideea este că profesoara mea de limba română, în ciuda oricărei probleme care i s-a năzărit în drum, a mers mai departe fără să privească înapoi, lucru ce l-a afirmat chiar ea. Cu sau fără această problemă locomotorie, dumneaei a făcut școală ca orice copil normal, facultate, iar acum este o profesoară excelentă, care-și pune câte o bucățică din inimă în fiecare lecție. Nu se dă în lături de la evenimente, de la activități, nu se plânge niciodată că nu poate face ceva. Voința ei este ceva chiar neîntâlnit. Mă uitam la felul cum povestea anumite momente triste, dar pe fața ei se putea citi doar un zâmbet larg, de parcă ne-ar fi zis ceva glume. Ochii îi sclipeau, în ciuda a tot ce cuvintele ei transmiteau. Pentru prima dată era perfect liniște în clasă, de parcă toți colegii mei își țineau respirația ca să audă mai bine ce li se zice. 

Doamna profesoară este o persoană ce se zbate pentru elevii ei. Când descoperă un talent, se interesează atât de mult de acea persoană, arătând că îi pasă de înzestrările copilului și că apreciază toate încercările elevilor de a se afirma. Este deschisă, fiindcă poți discuta orice cu ea. Când am fost la olimpiadă și nu mi s-au dat cele 4 puncte pentru a trece mai departe, dumneaei s-a supărat și s-a ofticat pentru mine, încercând să scoată explicații de la corectori. Tot dumneaei mă încurajează să scriu, să particip la concursuri care să-mi dezvolte talentul și vocația. Pe lângă ceea ce ne predă la școală, mereu vine și ne recomandă filme sau cărți ce le-a găsit interesante, ne ascultă, glumește. 

Din povestea ei a reieșit că au fost mulți oameni ce n-au susținut-o în urcușul vieții, ba chiar persoane ce i-au pus piedică. Totuși, nu s-a lăsat, ci a mers înainte cu capul de fiecare dată orientat în față. Cel mai tare mă miră că o persoană ce-a fost tratată urât de anumiți oameni, poate să fie atât de dulce și de drăguță. Oare de ce? Știu din proprie experiență că atunci când un om dă cu nasul de o societate otrăvitoare, se schimbă, dar nu în acest fel. Cu toate acestea, profesoara a rămas un om bun cu suflet nobil. N-a cerut nimic de la nimeni și s-a ridicat cu propriile forțe. Nu s-a plâns, ci a devenit independentă. Cum să nu respecți o astfel de persoană? Mi se pare imposibil.

Știu că poate mai sunt oameni cu povești mult mai impresionante, dar fiindcă această profesoară mă face să o iubesc și să o respect, n-am putut să nu scriu despre dumneaei. Văd în inima ei o putere de viață strălucitoare și o ambiție vibrantă. E genul de om pe care, vrei-nu-vrei, îl respecți din toată ființa ta. Este o profesoară ce iubește să își împărtășească cunoștințele cu elevii din școala mea. 

N-am habar ce am vrut eu să demonstrez prin acest articol, dar pot spune doar că ceea ce ne-a zis în acea oră m-a marcat. Nu că nu aș fi urmărit cazuri asemănătoare, v-am spus, sunt deja imună, doar că având această persoană în apropierea mea mă face să privesc din altă perspectivă viața. Puterea de care dau dovadă unii oameni depășește granițele înțelegerii mele și mă simt că pot doar să îi privesc de la spate cum își dedică fiecare moment pasiunii lor. 

Oarecum nu oblig pe nimeni să își schimbe principiile, doar că am vrut să-mi exprim respectul profund pentru această profesoară, dedicându-i un articol în care să-mi spun părerea. Vreau să-i mulțumesc indirect prin asta - chiar dacă va ajunge sau nu să citească ce-am scris având în vedere că nu prea multă lume cunoscută îmi știe blog-ul - pentru tot ceea ce face, pentru că a devenit profesoară și pentru că se dedică muncii ei. Eu o apreciez foarte mult pentru ceea ce este, pentru cine este, pentru că spune pe față oricui dacă ceva este greșit, pentru caracterul și tăria de care dă dovadă; este profesoara mea și am să mă mândresc mult timp cu asta. Astfel pot să spun că școala mi-a dăruit ceva: anumiți profesori ce chiar mă bucură cu prezența lor, împărtășindu-și experiențele de viață și cunoștințe, lucru pentru care voi fi recunoscătoare până la moarte. 

Am scris pur și simplu ce am simțit și aș vrea să îi mulțumesc acestei ființe că mi-a dat șansa să o cunosc. 

Cu mult respect,

Norax, 

Pentru Doamna Profesoară și pentru toți cititorii mei.