Voi, filologii ăștia culți

Oamenii ăștia, care nu au un loc de muncă (și nu zic că din cauza profilului, ci din cauză că s-au axat ei prea mult pe limba română în loc să-și facă o carieră serioasă), care caută ceartă pe tot internetul, lasă mesaje din acelea în care pare că sunt deștepți doar pentru că și-au ales cuvintele potrivite și pentru că spun ceea ce spun și bătrânii, dar într-un vocabular neologistic, cu puțin sarcasm ieftin ici și colo. Da, vorbesc despre oamenii ăia care se iau de tine doar pentru că ai scris „care” în loc de „pe care” și te fac să pari un mucos fără pic de cunoștințe printr-un mesaj lung și pompos, cu citate din marii scriitori (pe care nu-i înțeleg, dar dacă sunt mari trebuie să-i citeze, nu?), doar pentru că internetul este singurul loc unde ar putea și ei să se facă remarcați prin multitudinea de cunoștințe. Oamenii aceia care fără un grup de oameni ca ei, pompoși în exprimare, dar fără pic de esență, ar fi 0 și pe internet, și în viața reală. Ei își exprimă opinia scrisă corect despre orice lucru, pentru că acasă nu au ce face și pentru că numai pe internet mai sunt ascultați de două-trei persoane, căci în realitate oamenii sunt prea puțin cultivați ca să le pese de niște minți strălucite ca ale lor...

Sunt oamenii ăia care au cultură generală, dar cultura lor generală se oprește la nivelul la care „ar trebui știut”. Ei știu fiecare domnitor român când s-a născut și când a murit, dar n-au nici cea mai vagă idee că în compania Microsoft a doua cea mai vorbită limbă este româna. Pentru că na, dacă un om care pare cultivat nu spune că trebuie să știi asta, nu te chinui s-o afli. Pentru că, acești filologi despre care vorbesc eu sunt doar niște păpuși, a căror inteligență și rațiune se oprește doar la ce pare că trebuie știut ca să faci pe unul cu ou și cu oțet pe internet.

Oameni buni, nu vă mai lăsați așa păcăliți de aparențe. Nu orice om care este sarcastic este și inteligent. Nu orice om care pune virgula unde trebuie le știe pe toate. Nu orice om care îți spune „Cum să nu știi asta? Câți ani ziceai că ai?” este și cultivat. Nu renunțați să vă exprimați opinia doar pentru că un filolog fără loc de muncă se ia de rațiunea voastră. (Repet, nu am nimic cu filologii în mod special, ci cu acei oameni pe care i-am descris mai sus... care sunt, totuși, filologi mulți dintre ei, dar v-ați prins voi. Și da, paranteza asta este motivul pentru care o să se ia de mine cei care se simt... Iar dacă sunt așa inteligenți cum spun ei, o să se simtă.) Și, vă rog, nu-i mai apreciați atât de pe oamenii care tot ce știu să facă este să comenteze, dar care nu sunt cu nimic mai presus decât cei despre care comentează.

Deschideți-vă ochii, internauților!

Cu speranță,

Leah.

Ce am citit: 3. Seria „Lux” de Jennifer L. Armentrout

Descrierea primului volum, Obsidian: Inceputurile sunt intotdeauna dificile.

Cand ne-am mutat in Virginia de vest, chiar inaintea ultimului meu an de liceu, ma resemnasem sa am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet si teribil de multa plictiseala… pana cand am dat cu ochii de vecinul meu sexy, inalt si cu ochii de un verde straniu. Lucrurile pareau deja sa mearga mai bine.

Si pe urma a deschis gura. Daemon este enervant. Arogant. Imi vine sa-l omor. Nu ne intelegem deloc. Absolut deloc. Dar cand un strain ma ataca si Daemon efectiv face timpul sa incremeneasca doar cu o simpla miscare a mainii, ei bine, ceva… neasteptat se intampla.

Vecinul meu extraterestru sexy a lasat o urma pe mine. Da, ati auzit bine. Extraterestru. Se pare ca Daemon si sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor sa le fure abilitatile, iar atingerea lui Daemon ma face sa stralucesc asemenea luminilor din Las Vegas.

Singurul fel in care pot ramane in viata in toata povestea asta este sa stau cat mai aproape de Daemon, pana cand amprenta vrajii extraterestre dispare de pe mine.

Asta daca nu-l omor mai intai.

Nu mă voi abține să spun că este un clișeu enorm, dar este un clișeu perfect. Vreau să spun că nu-i lipsește nimic și este genul de carte romantică, urban fantasy perfectă. Nu se așteaptă o mie de ani până când cei doi ajung că fie împreună, ci ajung relativ repede, după multe alte scene romantice oricum. Te ține în suspans fără doar și poate. Personajele sunt atractive și ideile drăguțe, cu toate că nu sunt originale. (De exemplu, am putut vedea multe dintre abilitățile vampirilor din alte cărți la acești extratereștrii.)

Totuși, este în continuare un clișeu. Nu mă ascund, îmi plac clișeele, iar ăsta a fost un clișeu perfect așa că l-am adorat. Nu are nimic special seria și nu prea ai ce învăța din ea.

Nu știu dacă cei de la Leda mai au de gând să îi traducă și ultimul amărât de volum, așa că eu îl voi umpăra în engleză. Am auzit că este ușor de citit și în engleză.

Nota mea: 8/10.

Cu regret pentru că nu am mai postat demult :(,

Leah.