Pfuai, stați două secunde să-mi revin că m-o trecut prin toate stările posibile aceste ultime o sută de pagini din carte. Momentan nu știu dacă să râd de sfârșit sau să plâng că sunt nevoită să mă despart de personaje... Nu pot. Chiar nu pot. Cred că mă apuc să o mai citesc o dată căci a fost prea genială.
Deci, să începem cu recomandarea.
Alif nevăzutul de G. Willow Wilson, o carte cu de toate. Putem observa foarte ușor din aspectul carții și din descrierea de pe spate că e o carte interesantă. Ce spun eu aici? Plâng.. Plâng oameni buni.
Gata cu lacrimogenele... Hmm, păi dacă aș descrie această carte în două cuvinte, aș spune ca este o amestecătură impresionantă. Ce este cel mai greu de combinat? Știința cu religia și cu partea nevăzută a lumii. Este adevărat, atâta adevăr ocult într-o carte ce profesoara mea a categorizat-o ca „pentru copii de clasa a opta” n-am mai văzut. Am cumpărat-o cu 17 lei, iar când mă gândesc că am văzut o carte de tot câcatul cu 50 de lei îmi vine să mă dau cu capul de un perete. De ce oare nu se prețuiesc mai mult adevăratele capodopere?
Bun, gata, revin. Povestea se desfășoară în prezent, în Orientul Mijlociu, acolo unde regulile impuse de Emir sunt mai presus decât orice. Religia este, de asemenea, foarte cruntă cu acoliții ei (toată lume știe de femeile ce-și acoperă tot timpul fața, de pedepsele cu moartea în cazul producerii unui adulter ș.a.m.d). Păi, personajul nostru principal nu este nimic mai mult decât o linie verticală, adică prima literă a alfabetului arab: Alif. Acesta este, desigur, un nume fictiv; un nickname pe care orice internaut îl folosește la un moment dat. Să fim serioși, cine-și pune numele adevărat la un chat unde se dorește a rămâne în anonimitate? Alif este un hacker priceput ce face tot posibilul să-și protejeze clienții. Pe acolo umbla cenzura - știu dragilor, cenzură pe internet, puțin cam incredibil! -, lucru de care mai nimeni nu-l adora, iar Alif al nostru proteja prin programele lui mai multe platforme ce găzduiau site-uri de filme pentru adulți sau alte lucruri, precum chat-urile unde se discutau păreri nu prea curat exprimate despre domnia Emirului.
Povestea pare foarte simplă la început. Băiatul, îndrăgostit de o femeie din înalta societate, trăiește o dezamăgire cruntă în dragoste, punându-și toată indignarea în ceea ce-l reprezenta: programarea. Totuși, situația se schimbă brusc din cauza unei afurisite de cărți urât mirositoare ce aduce mai multe probleme decât întreaga sa activitate de hacker.
Ceea ce mă miră este felul în care autorul a reușit să îmbine atât de bine elementele religioase cu cele fantastice și cu cele ce țin de tehnologia de astăzi. Nici nu mai spun că narațiunea în sine este făcută cu imensă dedicare și că această carte se lasă citită foarte ușor. E atât de palpitantă în anumite puncte încât nu poți să o lași. Ultimele trei capitole au fost un chin continuu pentru mine fiindcă vedeam că mă apropii cu pași repezi de sfârșit și acțiunea nu contenea o secundă. Cu fiecare cuvânt citit parcă se năzărea o nouă problemă, în loc să se rezolve una.
Willow Wilson a creat ceea ce eu numesc o carte ce-ți vine să o mânânci. Desigur, e ceva pe gustul meu, ceva ce mă reprezintă și poate nu a să fie plăcută de toată lumea, însă eu mă bucur mult că am putut să citesc ceva de genul. Pe parcursul ei mi-am dat seama că poate ar trebui să luam exemplu de la unele personaje. Sunt expuse atâtea principii umane aici, că nici nu știu cum să-mi exprim mirarea. Vă las un fragment de pe la sfârși, cel care mi-a plăcut în mod deosebit din cauza adevărului ce-l exprimă.
„- Greu de zis, ridică bărbatul din umeri. E drept, tribul lui Adam e fragil. Depinde însă în primul rând de dispoziția oamenilor. Cândva, veneați adesea printre noi, iar noi printre voi. Acum, lucrurile sau schimbat.
- De ce?
Alif voia să-l țină de vorbă pe bărbat. Spera că va reuși să-l convingă să le dea o mână de ajutor.
- Credința, spuse bărbatul. Nu mai înseamnă același lucru ca înainte, cel puțin nu pentru voi. Voi ați renunțat la jumătatea nevăzută a lumii.
- Dar lumea e plină ochi de fanatici religioși. Credința o duce bine-mersi, nu-ncape îndoială.
- Superstiția o duce bine. Dogmatismul o duce bine. Sectarianismul o duce bine. Credința moare pe zi ce trece. Pentru majoritatea semenilor tăi, djinnii sunt fantasme paranoide care provoacă epilepsie și tulburări mintale. Găsește-mi tu pe cineva care crede că poporul ascuns există cu adevărat, așa cum spun Cărțile. Îți spun eu, vei avea mult de căutat. Au dispărut uimirea și evlavia cu religiile voastre. Sunteți gata sa acceptați iraționalul, dar nu și transcendentul. Și de-asta, vere, nu pot face nimic să te-ajut.”
Poate mă credeți, poate nu, dar am un gust anume la cărți ce mă face să citesc ceva din care chiar pot scoate niște informații ce-mi vor folosi. Nu știu dacă e de la faptul că eu pot scoate o morală din orice sau din cauză că iubesc cărțile ce ajung să le citesc, dar mă încred în puțina mea minte și spun că această carte merită laude.
Cu lacrimi de despărțire,
Norax.
P.S: Termin imediat o altă carte și poate v-o recomand și pe aia. *muhaha, tuse-tuse*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu