Dăm din gură fără rost.

Unul dintre lucrurile pe care le urăsc la această societate este faptul că oamenii mereu trebuie să-și găsească motiv de bârfă, râzând sau batjocorind fete ori băieți în funcție de tot felul de criterii tâmpite. Tot timpul trebuie să auzi prin spatele tău alte persoane care-ți insultă felul în care te îmbraci, machiajul, pilozitatea, dantura, culoarea pielii, acneea, greutatea ș.a.m.d. Mereu trebuie să existe un motiv pentru care să fi criticat.

Dacă ești slab, ești mult prea slab. Dacă ești gras, ești mult prea gras. Dacă ești fată și nu te pensezi, sau eventual epilezi pe mâini, ești țărancă, scârboasă, neadaptată. Dacă te îmbraci decoltat, ești curvă (chiar dacă e posibil să fi cea mai cuminte fată, virgină, forever alone). Dacă acoperi bine pielea, te îmbraci ca o babă. Dacă nu ai fund, ești urâtă, dacă-l ai prea mare, ești grasă.

Mă mai scutiți vă rog?

Chiar sunt sătulă de chestiile astea. Din cauză că le tot aud ajung să comentez și eu așa, dar apoi îmi vine să mă iau singură la palme și mă întreb „ce m-a apucat?”

În ziua de azi tot ceea ce contează e sa fi frumos, dar nu cum te consideri tu frumos, ci frumos din punctul de vedere al societății. Trăim în era în care trebuie să ne exprimăm cât mai mult, dar nu avem voie să arătăm cum vrem noi? Ce dacă-și pune pierce sau își face tatuaj? Nu e nici gay, nici satanist, nici extraterestru, nici nebun.

Prejudecata este primul lucru pe care 99% din oameni îl iau în gură când vorbesc despre cineva. Ceea ce mă enervează mai tare nu este faptul că adolescenții fac asta, ci oamenii mai în vârstă.

Vă dau un exemplu concret care pe mine m-a lăsat mască câteva zile. Mama mea mi-a umblat în geantă (că de ce nu, doar sunt copil de 3 ani și nu am dreptul la intimitatea lucrurilor mele) și a găsit un pachet de chibrituri (care nici în momentul de față nu știu de unde l-am achiziționat). Imediat a sărit cu gura la mine că fumez, că am dezamăgit-o și așa mai departe. Mai avea ca dovadă faptul că în poșeta mea se mai găsea tutun picat din țigările ce le mai țineam acolo. Nu am vrut ca părinții mei să afle că fumez chiar din pricina acestor reacții, nu fiindcă mă dădeam eu mare șmecheră ascunzându-mă. Oricum, niciodată nu folosesc chibrituri ca să îmi aprind țigările fiindcă, pe lângă că mă ard la degete, nici nu le pot aprinde ca lumea. Ca să mă scot, am zis că am ținut țigările prietenului meu (ea știind deja că acesta fumează), dar, desigur, nu m-a crezut. Mi-a zis că nu mai este de-acord cu prietenul meu din cauză că este o influență negativă (ea considerând că el m-a determinat să fumez), și a început să spună că este needucat, că nu are o condiție bună, că este un prost, și mai multe astfel de lucruri, doar fiindcă el fumează. M-am uitat la ea și am întrebat-o „Tu zici asta doar fiindcă el fumează?”, iar ea mi-a răspuns „Dacă era un copil cu o educație bună și inteligent, nu fuma.” 

Desigur, respectul meu pentru mama a decăzut groaznic după acest incident, doar pentru faptul că judecă fără să cunoască. Tot ea îmi zisese într-o zi că femeile/fetele ce își fac tatuaje sunt considerate în societate curve. 

Mi-a mai zis într-o zi că îmi va păsa foarte mult de gura lumii, chiar dacă acum nu îmi pasă.

Niciodată nu am avut ocazia să fac un adevărat schimb de replici și idei cu mama mea. Adevărul este că mă așteptam din partea ei la un fel mai deschis de gândire, fiindcă este relativ tânără, dar m-am înșelat amarnic.

Suntem o generație de adolescenți care fumează, fie fiindcă este cool, fie fiindcă toată lumea o face, fie fiindcă ne ajută. Eu am fumat fiindcă mă ajuta extraordinar de mult să îmi calmez nervii. După cum poate ați observat, sunt o persoană extrem de stresată și nervoasă. Ei nu știu asta, fiindcă nu prea stau pe lângă mine, dar poate dacă ar sta 20 de minute în pielea mea m-ar înțelege, fiindcă și ei pun presiune pe mine. În momentul în care mi-a zis chestia cu „cei ce fumează sunt niște proști” (afirmând că și ea este așa fiindcă este fumătoare), mi-a respins (ca de obicei) prietenii. Adică, după ce mi-ai zis când eram mică să accept și pe cel mai sărac și prost de pe lângă mine, acum o dai pe-ntoarsă și-mi zici să-mi aleg prietenii mai bine? Dar, dragă, ai încercat vreodată să îi cunoști? Cum să îmi spună o persoană de vârsta ei că am un anturaj prost când nici măcar n-a dat ochii cu ei? Cum să-mi judece prietenul dacă n-a purtat o dată o discuție cu el să vadă cât e de matur și prin câte a trecut?

Nu suport persoanele de genul. Sunt sătulă până peste cap să mi se zică de unul și de altul că sunt nu știu cum, când persoanele ce-mi zic asta nu știu nimic. De ce dracu vă dați cu părerea în situații, dacă nu aveți habar de ce vorbiți?

Pentru asta probabil n-am să o iert niciodată. Nu a fost nici măcar o dată de acord cu prietenii mei, dar m-am obișnuit cu gândul, fiindcă nu mă așteptam ca ea să înțeleagă. Totuși există o limită pentru tot. 

De ce tinerii din ziua de azi sunt așa criticați de generațiile trecute? Fiindcă părinții noștri, dacă nu au fost comuniști, au fost crescuți de comuniști, iar mentalitatea rămâne. Nu trebuie să uităm că regimul comunist a fost extrem de conservator și în efectivă totul se rezolva cu bătaie. Mai totul era greșit, copiii erau ținuți în frâie și dezinformați, ca mai toată populația de altfel. Cum erau tratați părinții, așa își tratau și ei copiii. Păi, acum, când totul ne este la îndemână, unii dintre noi reușesc să-și formeze o minte deschisă și să treacă peste limitele impuse de societate, dar ajung să fie judecați și marginalizați, poate chiar de proprii părinți, care ar trebui să îi susțină.

Desigur, fiecare gest, fiecare lucru făcut, mâncat, zis de o persoană îi poate fi adăugat la profilul psihologic și comportamental pentru a-i descoperii personalitatea și caracterul, dar asta nu înseamnă că doar dintr-un detaliu l-ai caracterizat complet pe un om. Asta e idioțenie.

Puțin nervoasă, a voastră Norax.

PS: Deschide-ți-vă ochii copilași.

Gata cu victimizarea, vă rog!

Mi s-a urât până peste cap să văd diferite persoane victimizându-se din diferite motive: problemele fetelor slabe, problemele fetelor grase, problemele celor de la facultate, problemele... etc.

AM ÎNȚELES OAMENI BUNI!

Toată lumea are probleme. Nu vă mai plângeți de alegerile făcute. Fiecare om este judecat și răs-judecat pentru felul în care arată, gândește, mânâncă, se mișcă, învăță și așa mai departe. De ce trebuie să ne legăm de toate chestiile astea și de ce apoi trebuie să ne arătăm atât de afectați de ceea ce zic cei din jur?

Dacă o fată este mai plinuță, sau să fiu directă, grasă, imediat trebuie să existe zece persoane pe puțin care să îi sufle în cur cu insulte și bătăi de joc. Apoi, tipa respectivă începe să se simtă foarte atacată și iau naștere „cele 100000 de probleme ale unei fete grase”, articol în care se victimizează pe cât se poate. Înțeleg, există persoane care au anumite probleme de sănătate ce le afectează greutatea - aceste persoane sunt scoase din discuție din start. Dar, există și fete/băieți care bagă în ei ca sparții, râncezesc toată ziua în pat cu laptopul în brațe, apoi se plâng că sunt luați peste picior de alte persoane. Dacă nu îți place cum arăți și că își bat joc alții de tine, lasă KFC-ul, PizzaHut și alte firme de fastfood, închide frumos laptopul și dă-te pe păscut și alergat iubire. 

Nu am nimic personal cu oamenii grași, doar cu acele persoane care sunt așa din propria lor vină (fiindcă bagă în ei ca în spitalul de nebuni) și apoi își descarcă șuncile pe internet sau mai știu eu unde, criticând alte persoane (pe cele slabe de exemplu prin replici „băieții preferă să aibă pe ce pune mână, nu să se lovească în oase” sau „mai bine rotunjoară și cu forme decât o scândură colțuroasă” - hai să muriți voi în chinurile iadului, ardev-ar slănina în focurile lui Satan), sau făcând pe mironosițele. DACĂ EȘTI AȘA COMPLEXATĂ DE CUM ARĂȚI ȘI INVIDIOASĂ PE ALȚII, TE ROG FRUMOS FĂ-ȚI ABONAMENT LA SALĂ, NU CONT DE ASK.FM/FACEBOOK/BLOG-URI etc. doar ca să găsești alte complexate ca tine cu care să îți bați joc de alții, doar fiindcă alții își bat joc de tine. NU E o scuză, nici un motiv. Nu sunteți nici primele nici ultimele femei care au dat 30-40 kg jos prin muncă și perseverență. Poate v-ar ajuta să jucați PokemonGO.

Stați că mai am. Nu scapă nici fetele slabe, că doar de la ele am început articolul. Dragele mele domnișoare slabe, invidiate de jumătate din populația feminină, nu înțeleg care este problema voastră și de ce unele dintre voi (vreau să clarific acum că scriu asta doar pentru cei ce se simt; nu pun pe toată lumea în aceiași oală, ci vorbesc strict de cei ce se încadrează în ceea ce spun) sunt atât de deranjate de faptul că oamenii sunt invidioși pe felul în care arătați? Adică, nu e plăcut să vezi cum lumea se uită la tine (mai mult fetele) cu ură? Pe mine mă unge pe suflet când văd câte o tipă că mă scanează din cap până în picioare și îi vine să mă bată doar fiindcă arăt mai bine decât ea (nu sunt nici pe departe slabă, am și eu șunculița mea, dar mă înțeleg bine cu ea; cum le-am zis și fetelor din clasă când am ras de pe mese toată mâncarea adusă pentru zilele liceului: „Burta asta nu se întreține ușor!”)

La fel ca și în cazul fetelor grase, dacă nu aveți o problemă medicală, puteți să vă îngrășați cât vreți voi. Dar, la fel ca și cele de mai sus, puteți face asta doar dacă vreți, iar voi alegeți să nu o faceți. 

Nu mai băgați în seamă toate câcaturile ce le spun alții, că mă stresați de nu mai pot. Ce dacă te întreabă lumea dacă mânânci suficient? Cunosc multe fete/băieți care bagă în ei un frigider la o singură masă și sunt foarte slabi. Da, îi invidiez, dar nu mă deranjează asta, și nici pe ei. Eu întreb pe toată lumea dacă mânâncă suficient, fie el slab sau gras. Eu să văd oamenii sănătoși și sătui. Totuși mor, îmi vine să mă rostogolesc prin pietre și sticlă, când aud câte una care arată super bine spunând „ar trebui să mai slăbesc” sau câte una care e cât degetul meu mic de slabă spunând „sunt o grasă”. Serios? Serios? Ce oglindă ai acasă fată, din aia ca la circ care lățește imaginea?

Desigur, și în această categorie există fete ce se iau de cele mai grase și așa mai departe. Replici tăioase, insulte și toate cele. Complexate există în ambele categorii. Dacă v-o scos mama voastră pe pământ și v-a dat mâncare și toate cele, de ce trebuie să o urâți pentru asta? Există soluții pentru ambele probleme, atât timp cât vrei să le vezi. De ce trebuie să ne luam la ceartă pentru asta? Eu sunt sătulă până peste cap să văd cum câte una din fiecare categorie o insultă pe cealaltă. SUNTEȚI FRUMOASE ORICUM. Dacă un băiat are a vă iubi, o face cu sau fără șunculițe. 

Eu nu sunt perfectă ca să vă spun să nu vă mai luați de alții, fiindcă și eu mai zic de una sau  de alta că e slabă sau grasă, dar acum am vrut doar să vă zic să nu vă mai victimizați atât că mi se urcă sângele la cap și mor. Eu vă zid doar să nu ascultați de alții și să nu dați mai departe ce primiți rău. Dacă am împărți toți în stânga și în dreapta doar rău, n-ar mai exista fericire. Știu că sună a predică, dar de la noi începe totul. Dacă vreți schimbare, faceți ceva în legătură cu asta.

Și vă rog, lăsați existența sau lipsa grăsimii corporale în pace.

Băieților, nu vă plângeți că fetele arătă nu știu cum dacă voi aveți burtă de bere și față de se sparge oglinda când treceți pe lângă ea. Chiar e greu să găsești pe cineva care să aprecieze prima data CREIERUL, așa cum e el, rozaliu și moale, cu o mulțime de cute și adâncituri, în a cărui structură se mai găsesc - în generațiile de azi - și câte 2-3 neuroni funcționabili (restul sunt ușor omorâți de mici, în loc să fie cultivați). Măi, sânii se lasă, curul la fel, pielea se zbârcește, ajungem la un moment dat în care nici 2 tuburi de fond de ten nu ne pot ascunde imperfecțiunile feței, dar caracterul frumos și mintea bine-înflorită rezistă mult mai mult. Nu vă zic să nu aveți grijă de felul în care arătați, dar nu puneți asta pe primul loc, mai ales în relațiile sentimentale. În general cele mai frumoase persoane au cel mai putrezit interior.Cei ce își cultivă foarte mult exteriorul, n-au timp și de interior.

În fine, știu că v-am plictisit cu asta. Încep să fiu stresată de postările pe această temă de pe Facebook. O ultimă întrebare. E așa greu să înțelegeți că sunteți frumoase atunci când vă simțiți așa? Totul ține de atitudinea pe care o aveți. Dacă sunteți voi în pielea voastră, nu mai contează kilogramele. 

Cu drag, Norax.

Japonia

      Japonia, sau Țara Soarelui Răsare, este una dintre cele mai frumoase țări asiatice. Este, de asemenea, și una dintre cele mai moderne țări, dar poporul japonez ține de tradițiile sale cu dinții, deoarece pentru ei moștenirea lăsată de strămoși este unul dintre cele mai importante lucruri. Acestea fiind spuse, vă voi prezenta câteva detalii interesante despre Japonia, printre care și tradiții sau obiceiuri.

1. Cea mai importantă sărbătoare pentru japonezi este Anul Nou, cu această ocazie oprindu-și activitatea până și cele mai mari companii. Japonezii sărbătoresc prin întâlnirea tuturor membrilor familiei în aceeași casă, bând un anumit tip de sake (băutură japoneză făcută din orez), ce se presupune că asigură o viață lungă și mâncând o anume supă de orez care se spune că șterge toate lucrurile rele din anul ce a trecut. Cel mai adesea, în prima zi a anului nou, japonezii își vizitează rudele și prietenii, urându-le un an nou cu bine, și decorează ușa de la intrare cu ramuri de pin și cu ghirlande de paie, care feresc, în mod simbolic, de intrarea oricărui rău în casă.
2. Japonezii au pentru fiecare perioadă a anului festivaluri simbolice, ca de exemplu cele de vară, ce au ca scop îmbunarea zeilor pentru a le dărui recolte bogate, sau cele de toamnă care sunt menite să le mulțumească acestora pentru recolte. Totuși, cele mai importante festivaluri sunt cele de vară, care au ca scop ferirea japonezilor de boli. Festivalul Gion - faimos pentru cele 32 de care de procesiune expuse în paradă pe străzi, a fost inițial festivalul unui cult cu o răspândire largă, începând cu perioada Heian (794-1185), pe tot parcursul evului mediu. Simpatizanții acestui cult credeau că bolile și epidemiile erau cauzate de spiritul unor oameni puternici care au murit lăsând în urma lor invidie. Deoarece epidemiile apăreau frecvent în timpul verii, majoritatea festivalurilor de vară aveau scopul de a împăca oamenii cu spiritele care au cauzat epidemiile. În timpul Festivalului Tenjin, care își are de asemenea originile în credințele unui cult, un mare număr de bărci încărcate cu tobe și păpuși urmăresc bărci care poartă care de procesiune colorate în josul râurilor din Osaka. Unul dintre cele mai mari festivaluri de vară japoneze, care atrage muți turiști în fiecare an, este Festivalul Nebuta. Acest festival se desfășoară în prefectura Aomori dar și în alte zone din nordul Japoniei, la începutul lunii august. Festivalul este caracterizat prin parada unor imense care de procesiune din hârtie, luminate din interior, având reprezentări ale unor personalități japoneze din trecut și prezent. Se crede că festivalul își are originea într-un ritual care alunga somnolența, cuvântul nebuta derivând de la cuvântul japonez care are sensul de a dormi.
   
3. Unul dintre cele mai bizare obiceiuri ale japonezilor este sorbitul gălăgios al mâncării. Această gălăgie provocată în timpul mesei, considerată de europeni o insultă, este modul în care cel ce mânâncă complimentează bucătarul. Acesta arată astfel că mâncarea este gustoasă, că îi place și că bucătarul se pricepe la ceea ce face.
4. Dacă te vei duce vreodată să bei sake cu un japonez,
   
   să nu îți torni niciodată singur băutură în pahar. Aceasta este o insultă la adresa partenerului tău. Obiceiul este ca gazda să toarne băutură invitatului, sau dacă nu este cazul, doi prieteni șă-și toarne băutură reciproc, în caz de observă paharele goale.
5. Podelele înalte la casele japoneze te invită să te descalți la intrare, urmând să primești eventual o pereche de papuci de casă. Japonezii sunt destul de fixați pe ideea de curățenie, iar în general podelele lor de lemn nu prezintă nici o pată. Nu ar fi păcat ca cineva să lase urme prin casă?
6. Japonezii sunt foarte superstițioși, motiv pentru care filmele lor cu fantome îți dau fiori pe șira
   
   spinării. Fiecare școală are propriile ei povești cu fantome, ca fantoma din camera de muzică, ce folosește pianul când nimeni nu ar mai trebui să fie în campusul unității, sau macheta umană din laboratorul de biologie ce se mișcă singură.
7. Dacă ești invitat în casa unui japonez, nu merge cu mâna goală fiindcă este nepoliticos. De asemenea, este un gest urât să refuzi cadoul ce gazda ți-l oferă.
8. Ceremonia ceaiului este un ritual tradițional influențat de budismul Zen prin care ceaiul verde matcha este preparat într-o manieră ceremonioasă de către o persoană inițiată și
   servit unui grup mic de oaspeți într-o atmosferă liniștită. În esența sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.
9. Kimono-urile sunt costumele naționale ale japonezilor, 
   
   reprezentând unul dintre cele mai rafinate costume tradiționale din lume. Acestea au o croială extrem de simplă, toate liniile fiind drepte, însă în ciuda faptului că este o haină simplă, modul său de aranjare este foarte complicat. Modelele sunt foarte diverse și colorate, putând fi asemănate cu adevărate opere de artă.
10. Toată lumea a auzit de gheișe. Acestea sunt dame de companie japoneze, care sunt și dansatoare și interprete ale artei japoneze în același timp.                                          

         Acestea sunt doar câteva lucruri despre Japonia și doar câteva obiceiuri care sunt mai ușor de înțeles de noi. Japonezii sunt oameni stricți, fiindcă amplasarea geografică și istoria i-a cizelat în așa fel, dar sunt și foarte ospitalieri și înțelegători. Deseori le este greu să ne înțeleagă pe noi, cu obiceiurile noastre, cum și nouă ne este greu să dăm de capăt obiceiurilor lor. 

Arta Modernă

Arta modernă se definește prin perioada cuprinsă între impresionism și postmodernism, ieșind în evidență cu caracterul independent al  creațiilor artistice față de caracterul realist al lucrurilor, de care acestea fuseseră  legate. Culorile și formele sunt văzute ca entități de sine stătătoare, ieșind din cotidianul realității externe, putând fi asemănate cu notele muzicale ce își exercită existența în sine, trezind anumite stări și producând în inimile oamenilor anumite senzații.

Acestea fiind spuse, așa putem descrie în termeni complicați ceea ce „arta modernă” cuprinde. Totuși, eu nu aș putea să rezum creațiile moderne în doar câteva fraze sumare, ceea ce mă determină să o caracterizez în continuare, doar că nu sub privirea critică a unui expert, ci prin ochii unui admirator înrăit.

Ceea ce cu siguranță pot afirma despre arta modernă este faptul că înțelegerea ei nu stă la îndemâna oricui, cu atât mai puțin a celor ce nu pot privi dincolo de aparențe. Niciodată nu am considerat că arta trebuie privită din perspectiva singulară a unui om simplu, ci trebuie analizată din mai multe puncte de vedere, dar în ceea ce privește acest tip de artă, nici măcar o abordare perfecționistă nu ar putea cuprinde tot ceea ce creatorul a dorit să exprime. Câteodată, poate acesta n-a vrut să descrie nimic, sau mai bine zis, a dorit să cuprindă întregul „nimic” într-un tablou în care culorile se amestecă haotic, fără să creeze nici o formă perceptibilă.

Privind în jurul nostru, putem considera totul ca fiind „artă”, chiar și felul în care pică chibriturile când ai scăpat cutia din mână. Poate din acest concept s-au inspirat și creatorii de artă modernă, fiindcă au reușit să combine lucruri ce nu și-ar fi găsit asocierea în nici un al domeniu. Artiștii doresc să descrie prin munca lor atât de multe lucruri ce ne înconjoară pe noi în viața de zi cu zi, doar că modul lor este unul ce te lasă cu greu să îi pătrunzi în profunzimile semnificației. Culorile îți fură ochii, sau te moleșesc prin felul în care se întrepătrund, iar uneori te pierzi în iluziile optice provocate de o înlănțuire de forme bicolore.  Adâncindu-te în lumea unui tablou ce prezintă o imagine dezbinată, aproape ilogică, găsești o ordine aparte, dându-ți seama că în orice dezordine există un factor determinant ce o face să fie specială, unică.

Dacă un peisaj simplu trezește în tine liniște sau melancolie, o creație artistică modernă te poate trece de la o stare la alta, din uimire în teamă, sau chiar într-o stare de agitație, doar fiindcă ai cuprins cu privirea o întreagă poveste, formată din câteva linii colorate aprins. Cum să-ți mai desprinzi mintea de la astfel de lucruri?

În concluzie, arta modernă este acea artă care, după ce te prinde în mrejele ei fabuloase, îți creează o dependență pentru frumos  - este recomandat să o hrănești constant. Nu este dedicată oricui, cum am mai zis, dar prezintă lumea noastră, doar că în alte „cuvinte”; chiar dacă modul de exprimare diferă, iar acest tip de artă a fost privit cu reticență la început, oamenii sunt niște ființe înzestrate cu o minte ce poate traduce trăiri și sentimente în sute de moduri, fiecare sperând să ajungă la inima celuilalt. 

Cu drag, Norax.