Bună dragii mei cititori, am revenit cu o recomandare de carte. Iarna asta am avut plăcerea să primesc drept cadou o carte pe care pusesem ochii de mult timp, și anume „Pisicile Războinice”, volumul 1, „În inima pădurii”.
Deja cum ați văzut coperta sau ați citit titlul, sigur în mintea voastră s-a înfiripat întrebarea „Ce dracu ne mai da nebuna asta de citit? Cărți de copii mici?” Păi nu judecați o carte după copertă, căci pe cât de copilărească pare toată treaba, mie mi-a plăcut foarte mult. Mă repet spunându-vă că din orice fel de carte puteți învăța ceva, mai ales din genul de cărți pe care le citesc eu. Recunosc, nu citesc cărți filosofice, cu un impact psihologic major, din care nu înțelegi nimic dar de fapt înțelegi totul; citesc tot ce-mi place și dacă asta înseamnă să citesc încă o dată Scufița Roșie, o voi face.
Revenind, lăsați toate prejudecățile în legătură cu cartea asta și citiți cu atenție. Așa cum zice și titlul, este vorba de... pisici. Doar că după ce am citit asta am început să mă holbez la pisici, în așteptarea ca acestea să-mi facă cu ochiul și să plece. Această carte îți schimbă total perspectiva față de pisici, gândindu-te că până și pisica ta leneșa, ce nu-i în stare să-și prindă șoarecele de jucărie prin casă, poate deveni o războinică. Așadar, să începem cu povestea!
La început ne este prezentată viața simplă a unui motan roșcat (cel de pe copertă), ce tânjește după ceea ce el simte în timpul unui vis: mirosul prăzii, foșnetele naturii, încordarea ce-o simte când vânează, gustul cărnii crude (în detrimentul mâncării uscate pentru pisici cu care era hrănit de „stăpâni!). Ca să înțelegeți mai bine, el visează despre cum ar fi să vâneze un șoarece în pădurea din apropierea casei lui. Desigur, mânat de o sete incredibilă pentru aventură, motanul nostru roșcovan se duce în respectiva pădure unde dă de... un șoarece, exact ca în visul lui.
În timp ce-și pândește prada, este atacat de o altă pisică, doar că vorbim de una mult mai mare, vânjoasă, puternică și destul de agresivă; era o pisică din Clanul Tunetului. După ce se mușcă puțin, ajung să vorbească. Labă Cenușie, motanul din Clanul Tunetului, era un ucenic ce aspira să devină războinic. Brusc, înainte ca Roșcovanul să fie alungat de Labă Cenușie ce simte mirosul celorlalte pisici din clan ce se apropiau - el se temea că acele pisici îl voi omorî pe Roșcovan fiindcă încercase să vâneze pe teritoriul lor -, își face intrarea Stea Albastră, șefa clanului, ce, spre nelămurirea tuturor, îl invită pe Roșcovan să se alăture lor. De aici începe toată aventura Roșcovanului.
În prim-plan sunt cele patru clanuri: Clanul Tunetului, Clanul Râului, Clanul Vântului și Clanul Umbrelor ( plus Clanul Stelelor, dar aici se referă la pisicile ce părăsesc lumea aceasta și se alătură unui clan străvechi din ceruri). Aceste clanuri au un teritoriu fix și se războiesc, dar doar dacă se încalcă aceste granițe bine stabilite.
Vă va mira cel mai mult cât de tare pun aceste animale accentul pe tradiții, pe reguli, pe siguranța clanului. Sunt aproape umanizate, dar își păstrează atât de bine apartenența la lumea felinelor. Au o istorie, au medicină, o ierarhie socială, iar încălcare regulilor de bază se pedepsește aspru. Totuși se iubesc între ele mai mult decât s-ar putea iubi oamenii între ei. Sunt curajoase, puternice și luptă pentru ceea ce le aparține - acel mic teritoriu unde ele prin șoareci și păsări pentru a hrănii un întreg clan.
În primul volum, cel pe care l-am citit, povestea de abia începe, deci nu pot spune că s-a intrat cu acțiunea adânc și că m-a lăsat cu multe întrebări la sfârșit, dar nu mai am suficientă răbdare până îmi cumpăr următoarea parte... Noroc că am și alte cărți de citit... Chiar îmi place povestea și nu-mi pasă că se zice că este o carte de copii. Oarecum mă simt încă un copil, plus că eu când am început să citesc aveam treabă cu cărți fantasy de câte 600 de pagini cu acțiune complexă. De ce n-aș putea să citesc acum ceva care să mă țină și în suspans dar să-mi trezească și amuzament. Iubesc pisicile și chiar ador cartea asta. Erin Hunter poate deveni ușor unul dintre scriitorii mei preferați.
Recomand cartea aceasta din toată inima. E ușor de citit, e foarte simpatică și palpitantă, iar dacă îți mai și plac pisicile, tacâmul e complet. Nu am nimic de comentat în legătură cu această carte sau cu modul scriitorului de-a prezenta acțiunea.
Coperta este foarte sugestivă fiindcă prezintă unul dintre momentele cheie din carte, dar nu vă dau prea multe indicii fiindcă prefer să descoperiți singuri mai toate lucrurile de acolo.
Vă mulțumesc pentru atenție și revin data viitoare cu o nouă carte superbă care o voi termina zilele astea.
Vă las cu o stare de bine în suflet,
Norax
NU conteaza varsta daca tu savurezi lectura.:P, Sincer si eu as citi aceasta poveste. Mi se pare interesanta, la fel ca un film in familie.
RăspundețiȘtergere