Dragi oameni de pe internet, știu că scriu cam rar în ultimul timp, dar mai am nevoie de impulsuri de genul (explic imediat) ca să încep să îmi expun părerea deplorabilă despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Având facebook (încep uneori să regret că m-a trăsnit ideea să îmi fac așa ceva), sunt adăugată de anumite persoane dubioase în grupuri de fete-băieți (majoritatea până în 14 ani) și îmi apar pe newsfeed unele postări din acele grupuri. Astăzi, adică chiar înainte să mă apuc să scriu asta, am văzut o postare de la o fata (nici ea nu cred ca are mai mult de 12 ani, dar comentăm și aspectul ăsta în cele ce urmează) care își exprima ura față de o fetișcană de 12 ani care cântă. Postarea conținea o poza de la o emisiune cu fata respectivă, fiind undeva jos scris „ea este prințesa internetului românesc”. Curioasă din fire, am dat să mă uit cum o cheamă pe domnișoară și să văd ce face.
Să se înțeleagă din prima că nu o cunosc, am auzit acum de ea și vă voi împărtăși atât reacția mea față de ceea ce am auzit/văzut, cât și față de postarea în sine și de fata care a postat.
O luăm pe rând:
1. Copila de la care a început cearta (cea din comentarii ma refer), este o domnișoară ce face videoblog, mi se pare, și cântă. Ca să mă interesez și eu puțin, așa, ca fapt divers, am căutat pe youtube și am dat la primul rezultat, o melodie lansată de ea. Nu am ce comenta față de vocea ei (nu știu dacă melodia este modificată - așa cum se practică mai nou - sau dacă este vocea ei adevărată, dar nu asta mi-a atras atenția), ci mai mult de ceea ce cântă și videoclipul în sine. E ceva de dragoste, „swag” și încă niște aspecte care apar în toate melodiile comerciale ale FEMEILOR care-și etalează toate cele în videoclipuri. Adică e muzică din aia... Ce n-are nici o legătură cu vârsta ei.
Oameni buni, înțeleg că sunteți foarte revoltați când cineva se leagă de generația voastră, dar înafară de niște excepții (care există oriunde), generațiile de după mine și a mea inclusiv conțin următoarele tipuri de mizerii ale societății: târfe atât în comportament cât și în sensul real al cuvântului (fete de la 11 până la 14 ani care-și pun sănătatea - în primul rând!! - în pericol începându-și viața sexuală - când eu la vârsta lor nu ieșeam din casă nici până la magazin că-mi era frică de soare, care pun mai mult preț pe haine de firmă decât pe o carte bună, care bagă 10 straturi de machiaj și-și fac poze - cu formele pe care nu le au încă dezvoltate - la vedere, doar pentru atenție - aici vine întrebarea „Părinții voștri ce păzesc? Acum e treaba lor și strict a lor să vă ofere atenție, iar înafară de cazurile excepționale, în care nu se poate din diferite motive, ei ce educație vă oferă?” Mă deranjează mai tare că tot ei se plâng de voi, dar nu sunt în stare să vă controleze. Frați și surori, eu nu vă pot educa. Îmi amintesc că așteptam la coadă într-o îmbulzeală de copii să iau ceva de la secretariat, când un copil jumătate cât mine, se împinge intenționat în mine, aproape să mă dărâme, îmi râde în față, iar mă-sa nici nu se sinchisește să îi spună ceva. Cred că dacă era al meu, îl urecheam de nu se vedea chiar acolo și-l puneam să își ceară scuze. Înțelegeam dacă faza ar fi fost din greșeală, dar copilul se împinsese în mine intenționat și eu era să mai dărâm câteva persoane (eram pe tocuri și recunosc că merg ca teleghidată pe ele). Apoi mai există băieții care se cred cine știe cine, de te înjură în față ca pe un gunoi, ei crezându-se mai buni ca tine doar fiindcă le cumpără mami și tati telefoane performante, că fumează și că se droghează, sau că beau și se rup în figuri pe ringul de dans. Îți vine să îți faci cruce, nu alta. Dar n-au nici un bun simț, nu se scuză dacă se lovesc de tine pe drum, nu ar lăsa țigara din mână să ajute o doamnă cu multe pungi care de abia le cară după ea, să se ridice în autobuz de pe scaun sau să spună „te rog” sau „mulțumesc”. Nici nu le-au căzut dinții de lapte din gură și apar figurile, încurajate chiar de părinți, ceea ce mă doare cel mai tare! Dacă aș trăi într-o pădure, da, nu m-ar deranja nici ei pe mine, nici eu pe ei, dar mă lovesc de ei aproape tot timpul și începe să mi se urce sângele la cap. Sunt fără nici un precedent, nu știu să vorbească, scuipă în mijlocul drumului, dar când e vorba de băutură și țigări, sunt primii! Și eu fumez, dar nu deranjez pe nimeni. Dacă îmi cere un om bătrân ceva, îl ajut - nu trebuie să mă dau neapărat exemplu, dar pe mine m-au învățat părinții limita bunului simț. Cum mi-a zis o profesoară, să stea să se gândească, „dacă ar face toți ca mine, unde s-ar ajunge?”, apoi să dea cu bâta-n baltă. Repet din nou, fiindcă mereu sunt înțeleasă greșit, oriunde există excepții. Cine se simte în descrierea de mai sus, să pună mâna pe „Codul bunelor maniere”, să mai lase puțin internetul în pace, și să citească.
2. Postarea în sine dovedește și ea imaturitate. Nu știu chiar la ce să mă aștept din partea unor copii, dar e chestia că lucrurile astea sunt încurajate foarte tare. Da, ai tot dreptul să îți exprimi opinia, așa cum fac și eu acum, dar mai măsurați-vă și voi cuvintele, fiindcă să spui că urăști pe cineva pe care nu-l cunoști e prea mult. E invidie, înțeleg, dar la ce te poate conduce invidia? La nimic. Hate-ul îl ridică pe cel urât și îl bagă în groapă pe cel ce urăște, nimic mai mult, nimic mai puțin. Chestiile astea chiar se învață din cărți (nu din „Suge-o Ramona”, „Fluturi” și alte „capodopere” contemporane, ci din romane adevărate, ca și cele scrise de Alexandru Dumas, care prezintă niște principii de viață ce-ți deschid ochii). Știu ce părere au tinerii din ziua de azi de cărți (îți mulțumesc din suflet programă școlară de câcat care-mi distrugi viața de 10 ani), dar nu poți să judeci multitudinea de genuri (scoatem din socoteală Fifty Shades of Gray și toate cele asociate lui) care există pe piață și în biblioteci după câteva cărți. Sunt atâția autori români, chiar și contemporani, care scriu pe viața lor. Chiar și dacă îl urâți pe Eminescu pentru că îi studiați poeziile, citiți puțin ce ține de proza lui, ceea ce nu se predă. Chiar dacă sunt pe principiul că ai ce învăța din orice carte, vreau să exclud toate scriitoarele ce s-au lansat cu povești de dragoste clișeice pe piață și au succes doar fiindcă niște pramatii supra-hormonate cumpără așa ceva. Aici sunt frustrări mai vechi de-ale mele, nu trebuie să le expun neapărat.
Vreau să se înțeleagă următorul lucru: unii dintre adulți chiar au motive să se plângă de ceea ce se întâmplă. Copiii chiar nu mai știu să facă comparație între ceea ce e bine și ceea ce e rău, unii profesori nu mai au răbdare să-i învețe pe elevi anumite principii de viață care chiar ar TREBUI predate în timpul orelor de dirigenție. Nu e numai vina lor, că doar orice lucru se împarte, dar e mai mare a lor fiindcă au INTERNETUL și sunt în stare să îl folosească doar în scopuri tâmpite. Din orice se poate învăța, dar cine deschide ochii să o facă? Dintr-un joc video - personajul principal omoară un monstru, de la monstru pică o gheară, acea gheară te duci și o vinzi; ce pot înțelege de aici? Personajul adună experiență (ca și un om care face o meserie și vrea să devină mai bun în asta); orice animal omorât lasă ceva în urmă (un principiu vânătoresc spunea că „niciodată să nu omori mai mult decât poți mânca, mai mult decât ai nevoie și niciodată să nu lași nimic dintr-un vânat să se piardă” - ceva învățat dintr-o carte, unde explica și că în natură nimic nu se pierde); în urma acțiunii, obții ceva ce poate fi dat la schimb (troc). Aveți atâtea căi de informare, multe cărți sunt în format PDF și nici nu mai trebuie să dați bani pe ele, dar voi ascultați muzică comercială, citiți doar câcaturi de pe facebook și vă plângeți de dramele voastre adolescentine, că iubitul/iubita nu v-a răspuns la mesaj în 2 milisecunde.
Cum să nu spun chiar și eu că se duce dracu lumea? Voi trebuie să îmi plătiți mie pensia, dar nu știu unde se duce țara asta. În loc să vă simțiți insultați, mai bine puneți mâna și schimbați ceva la voi. Lucrurile ce le-am spus nu sunt nejustificate, sunt lucruri ce se întâmplă și ce vă afectează în primul rând pe voi, fiindcă mama și tata mor, banii se cheltuie, hainele se strică, iar voi rămâneți doar cu ce aveți în creierașul ală al vostru plin de roz și sclipici.
- Cu mâhnire,
Norax.
