Am venit cam târziu cu recenzia acestei cărți. În perioada în care am terminat-o nu prea am avut timp de altceva, decât să mă plâng tuturor de acel final și să sufăr, apoi să îmi fac temele că mna... școală.Descriere: Atunci când vezi numerele tuturor, viaţa nu este uşoară. Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea. În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat. Un thriller de debut captivant, îndrăzneţ, cu un final complet imprevizibil.
Ador cartea. Deci o ador în adevăratul sens al cuvântului. Este suberbă (sau poate că nu este), dar eu cel puțin am iubit-o din primul moment în care am deschis-o și am început s-o citesc. Felul cum este scrisă, atitudinea personajului principal, evenimentele... totul.
Tot în această carte am cunoscut cuplul meu preferat din orice carte. Ea, o pitică cauzaziană de 1,60 (cred), cu părul scurt ca un băiat și el, un negru de 1,90, care „pute” (aici folosesc doar cuvintele cauzazienei noastre) și extrem de nebun. Nebuni amândoi, de fapt. Și tot aici am întâlnit cea mai drăguță (xdxdxd) scenă de sex citită vreodată: într-un grajd, pe fânul înțepător, în decembrie, printre vite, după o baie dezbrăcați în noroi și în ploaie, 2 minute pline de iubire. Absolut imperfect, nu-i așa?
Ei bine, deoarece am o obsesie ciudată să citesc finalurile cărților când nici măcar nu le-am început bine, aflasem dinainte cum se va termina și cu toate astea abia m-am abținut să nu plâng în clasă, imediat după ce am dat test și am terminat cartea (căci da, mie îmi păsa de cum se va termina cartea chiar dacă știam, nu de testul meu).
Oricum, să trecem la esențial, că după mă apuc să dau spoilere și nu vreau,
Bile albe: totul.
Bile negre: nimic, poate doar numărul de pagini prea mic și faptul că nu o să mai fie traduse niciodată următoarele două volume (mulțumesc pentru asta, Rao...)
Nota mea: 10/10.
Da, știu, este prima oară când dau nota 10 și nu m-am putut abține să nu o fac. Prea ultă fericire și tristețe în doar câteva pagini pentru a da o notă mai mică de 10.
Cred că nu o să mai fac faza cu bile albe și negre, că oricum spun tot ce trebuie spus mai sus de acestea.
Da, nu voi mai pune bile.
Cu multă tristețe și fericire,
Leah.
Abia astept sa o citesc!
RăspundețiȘtergere