Komayo. Povestea unei gheișe VS Memoriile unei gheișe

Singurele două cărți despre gheișe pe care le-am citit la viața mea scurtă. Prima este scrisă de Nagai Kafu, iar a doua de Arthur Golden. Sincer, nu o să fie o postare prea intewresantă, dar voiam s-o scriu. Inițial am încercat să fac o recenzie la Komayo, dar știam că o voi compara prea mult cu memoriile, așa că am făcut așa ceva. Deci să începem.

Descriere Komayo. Povestea unei gheișe.:

Kamayo, o fosta gheisa care a abandonat lumea cartierelor de placeri cand s-a maritat, revine la Tokyo dupa moartea prematura a sotului. Nu vrea sa-si petreaca restul zilelor intr-un catun uitat de lume si friguros, printre straini, saraca si anonima; viseaza la o viata plina de lux, aproape de lumea stralucitoare a scenei, ca sa poata practica artele traditionale, iar singura solutie este sa se reintoarca in lumea gheiselor. Odata cu vechea ei meserie, il regaseste dupa pe Yoshioka, un client din prima tinerete. Incantat de reluarea acestei legaturi, Yoshioka ii propune sa-i devina patron si protector.Komayo ezita intre siguranta oferita de un asemenea contract si dorinta de a fi independenta, mai ales ca o intalnire intamplatoare cu actor tanar si talentat o face sa inteleaga ce inseamna pasiunea adevarata. Stie insa ca sentimentele ii pot pune in pericol planurile de viitor si legatura cu Yoshioka, asa ca accepta si favorurile unui al treilea barbat. Oricat de abila ar fi,nu poate castiga, pentru ca se joaca cu focul: rolul unei gheise este sa dea curs, cu gratie, solicitarilor, nu sa se puna pe sine pe primul loc si sa jongleze cu sentimentele celor care o doresc. O stie si ea, de altfel: singura solutie este sa iasa din scena. Dar cum? O propunere neasteptata ii va oferi o paradoxala retragere demna.

Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti.

Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.

Descrierile, la ambele povești, nu sunt foarte interesante așa de fel. Dacă nu știi ce este o gheișă, o să-ți spune eu: Gheișa este o damă de companie care în același timp este și dansatoare și interpretă de artă tradițională japoneză.

O să mai aflați și pe parcurs. 

În primul rând, una din diferențele cele mai importante este perioada petrecerii acțiunii. În Komayo, povestea se petreceundeva pe lângă anul 1900, mai devreme sau mai târziu. În Memorii, acțiunea se petrece cam 40 de ani mai târziu, cu aproximativ 10 ani înainte și după al doilea război mondial, care este motivul multor întâmplări.
Apoi este vorba de spațiu. În prima, acțiunea se petrece în Tokyo, iar în a doua se petrece în Kyoto, orașul mamă al gheișelor, ca să îi spunem așa. 
De asemenea, în cazul celei dintâi autorul este un japonez, nativ al spațiului în care își plasează acțiunea, în timp ce al doilea autor este din cu totul altă țară. 
Poate aceste diferențe o să explice și altele. 

Acum, să trecem mai mult la subiect. Societatea e cea mai mare diferență între cele două. Sincer, timpul nu este chiar atât de depărtat. În ambele cazuri gheișele erau chemate la o petrecere prin telefon, iar ele ajungeau acolo cu ricșa. Îmbrăcămintea și cuafura era aceeași. Ele se pregăteau la fel, locuiau la fel și aveau aceleași scopuri ca gheișe. Pe scurt, viața lor era cam aceeași. cu mici diferențe.

Sayuri, din filmul făcut după Memoriile unei gheișe

În Memorii, viața de gheișă era mult mai grea. Este foarte bine descrică pregătirea unei gheișe și munca depusă pentru aceasta. Și, mai ales, regulile. Reguli extrem de stricte.
Care, ei bine, în Komayo nu apar. Una din cele mai importante reguli este că gheișele nu au voie să facă sex cu nimeni doar dacă acea persoană nu este cea care o dezvirginează (și care plătește pentru asta o grămadă de bani) ori dacă nu este danna al ei (cel care este nevoit să plătească foarte mult pentru ea și asta doar ca să se culce cu ea). 

În Komayo nu e deloc așa. Fiecare se culcă cu cine poate, când vrea și când are chef. De fapt, Komayo era nevoită să se culce cu orice bărbat îi făcea avansuri, chiar dacă nu îi era danna. Iar chestia asta era cât de comună se poate. Evident, făcea asta deoarece își căuta un danna care să o întrețină, dar înșelatul, amanții și amantele, sexul și reputația erau la ordinea zilei acolo. 

În Memorii, dacă încălcai aceste reguli, erai grav pedepsită, poate chiar nu mai erai gheișă și trebuia să renunți la asta.

Nagai Kafu

Acum, dacă este să le compar, nu am ce să compar. Dintre cele două, Memorii unei gheișe este clar mai bună. Este de vreo trei ori mai lungă, are multă descriere și totul este prezentat mai amplu, mai ales că ideea poveștii este mult mai bună. Nu spun că Nagai Kafu nu este un scriitor bun, care probabil ne prezintă adevărata față a vieții de gheișă în Japonia secolului XX, dar nu prea ai de savura în cartea lui. E mult prea scurtă, iar ăsta îi este principalul defect. 

Cu multă curiozitate,

Leah.