duminică, 27 decembrie 2015

#2 recenzie: „Avioane de hârtie” de Dawn O'Porter

Cartea asta m-a surprins în adevăratul mod al cuvântului. Iar după ce m-a surprins, eram așa curioasă cum se va termina! Sincer, cred că a fost prima carte a cărei final nu l-am anticipat nici măcar vreun pic și chiar muream de curiozitate să aflu cum se termină.


Descriere: La cincisprezece ani, Renee și Flo, două eleve ale exclusivistului liceu Tudor Falls de pe insula Guernsey, par că nu au nimic în comun. Prima este extrovertită, gata să își asume orice risc pentru a se distra; cea de-a doua este timidă, o elevă model care se lasă dominată de prietena ei, Sally. Curând însă, Renee și Flo descoperă ce înseamnă cu adevărat prietenia atunci când viețile lor se intersectează în mod neașteptat. O carte interesantă despre relațiile adolescentine, iubire, prietenii mai mult sau mai puțin complicate, familie și maturizare, în anii '90. O poveste spumoasă, pe alocuri fără perdea, scrisă în ritm alert, cu umor, în care putem privi, cu ochii maturității, situații și întâmplări care, la cincisprezece ani, pot părea insuportabile: despărțiri, examene sau conflicte familiale.



Până la urmă, diferența dintre carte și descriere m-a uimit. Inițial, m-am gândit mult să o iau, că descrierea e extrem de inocentă și clișeică. Dar nu, cartea nu e deloc așa. Cartea e destul de matură, are înjurături și e serioasă. Povestea nu e chiar așa. Fetele se cunoșteau dinainte, dar erau oarecum rivale. Și nu s-au „reîntâlnit” chiar atât de simplu, pe stradă, și nu într-un loc secret, ca să fie cartea clișeică. S-au „reîntâlnit” la o petrecere, când ambele erau băute rău. Cred că asta e în același timp normal, dar și diferit. Posibil și special. Și nu s-a spus nimic despre cum copiii de 15 ani sunt extrem de inofensivi și altele. Cartea chiar a ilustrat mentalitatea lor.
Coperta e destul de stupidă, sinceră să fiu. Adică serios, eu nici măcar acum 3 ani nu mă îmbrăcam așa mișto, dar se îmbrăcau ele în 94? No way. Să nu mai spunem că au telefon cu TouchScreen. Serios?  SERIOS? Măcar cel care a făcut coperta a citit prima pagină? Pentru că acolo scrie mare: „1994, Gurnsey”. Și pe lângă toate astea, fata blondă, în carte, are sânii mari. Pe copertă,  E TOTAL PLATĂ. OMG...
Și evident, unul din subiectele abordate de carte este sexul. Dar nu, nu este abordat clișeic ca în alte cărți, ci cu adevărat din opinia unei fete de 15 ani care are primul ei act sexual și nu numai. Țin minte un moment epic în care Flo o întreabă pe Renee dacă a făcut vreodată sex oral, iar aceasta îi spune că da, că nu e mare chestie și că „îți ții respirația. Niciodată nu durează prea mult.” Am urit de râs acolo, în clasă, citind chestia asta! Oricum ar fi, sexul este abordat diferit și matur, nu este special „cum ar trebui să fie prima oară” și nici măcar plăcut. Finally, one realistic book.
Să nu mai spunem că deși cartea e genială până aici, chiar și acțiunea și felul în care se petrece aceasta e genial. Începe calm, sunt rivale, apoi cunoștiințe, cumva ajung cele mai bune prietene, punctul culminant extrem de neașteptat și deznodământul, la care nu mă așteptam sub nicio formă și chiar dacă nu a fost super fericit, măcar fedtele au realizat că prietenia dintre ele este tot ceea ce contează.

Bile albe: totul, mai puțin coperta.

Bile negre: coperta... pff.

Probabil că bilele nu-și aveau niciun rost, dar le-am pus să respect structura.
Cartea chiar merită și vă invit cu drag să o citiți.

Cu drag,
Leah.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu