Coincidență, nu mă bateți!

Din întâmplare se pare că și colega mea de breaslă a abordat (înaintea mea), un subiect pe care și eu vream să îl dezbat. Știu, mi se pare o prostie ca un subiect să fie discutat de două persoane diferite pe același blog, însă chiar am vrut să lămuresc și eu niște lucruri în legătură cu genul de muzică „rock”.

De asemenea, și eu sunt rock-eriță, de câțiva ani buni chiar. Ascult multe din sub-genurile rock-ului, doar ca nu apreciez foarte mult rock-ul clasic. În fine, ascult și operă, muzică veche, muzică tradițională japoneză, indie, balade ș.a.m.d. , deci nu sunt axată doar pe rock și atât. Totuși, fie ce-o fi, sunt mândră de acest gen de muzică și de cei ce-l cântă. 

Aici vream să mă iau în mare de anumite stereotipuri care sunt spuse și răs-spuse despre rock-eri:

1. Se îmbracă doar în negru.
Păi dragii mei, nu este deloc adevărat. 
Nu poți să spui că o persoana are garderoba numai în non-culori dacă o auzi ascultând rock. Există fel de fel de persoane. 
Eu, de exemplu, am o obsesie pentru negru doar din faptul că mi se pare o culoare... simplă și complexă în același timp. Să zicem că se identifică cu mintea mea. Dar am o garderobă în toate culorile, chiar dacă prefer să-mi aleg haine în culori mai închise. Dar dacă, spre exemplu, vă uitați la garderoba colegei mele de breaslă, Leah, vă asigur că vă pierdeți în culori. 

2. Sunt mereu triști.
Aoleu, asta este cea mai mare prostie. De ce mereu se confunda EMO cu ROCK? Sunt două stiluri vestimentare diferite, în primul rând, apoi două tipuri de personalități diferite. Eu sunt o persoană ce râde foarte mult. Râd aproape din orice și mă distrez pe orice temă. La fel și celelalte persoane din școala mea care ascultă același tip de muzică ca și mine. Nu contează ce muzică asculți, fiindcă, în funcție de caracter, o melodie te poate face să râzi sau să plângi. Spre exemplu, eu la o melodie pot să râd, fiindcă îmi aduce aminte de ceva amuzant, iar altcineva poate să plângă, fiindcă evocă o amintire dureroasă. Totuși, eu sunt tipul de persoană ce râde la drame și plânge la comedii (nu întrebați).
Aici fac o paranteză. Psihologic vorbind, muzica (notele muzicale și versurile) pot influența starea afectivă a unei persoane. De exemplu a fost o dată scrisă o melodie atât de tristă încât a făcut mai multe persoane să se sinucidă. Melodia era scrisă într-o gamă minoră, cu o tonalitate atât de joasă și niște versuri atât de triste... Personal am ascultat-o. Mi se părea doar puțin dementă. Revenind, vreau să spun că muzica rock nu e chiar tristă, doar dacă asculți balade sau un anumit gen de rock. 

3. Sunt violenți și antisociali.
Și aici, depinde de la om la om. Nu trebuie să te aștepți ca un rock-er să-ți dea cu o cărămidă în cap dacă nu i-ai făcut nimic. Apoi, nu sunt antisociali, numai că-s cu nasul pe sus și se cred uneori prea buni pentru anumite persoane, sau sunt singuratici. Tot de la persoană la persoană depinde, că doar nu ne-am născut toți la fel.

4. Sunt sataniști.

Am ajuns la subiectul meu preferat.
Am sa dezbat treaba cu satanismul într-o postare viitoare fiindcă e cu adevărat o încâlcitură urâtă aici. 
În principiu nu toți rock-erii sunt sataniști. Nici pe departe. Colega mea de clasă e credincioasă până în măduva oaselor și ascultă metal și death metal. Eu am avut înclinații spre satanism spiritual, treburi complicate, dar până la urmă m-am reprofilat pe altceva, dar cel mai mult timp am fost ceva spre ateism ( și ăsta trebuie discutat într-un articol viitor). 
Vreau să explic faptul că muzica ce-o asculți nu-ți influențează credința, fiindcă nu există mesaje subliminale în melodiile rock ce nu-s pe un gen anume.

5. Ultima dar nu cea din urmă, ascultă muzica la maxim în căști și trăiesc în lumea lor.
Eh, cum am mai spus de vreo patru ori mai sus, variază în funcție de persoană, nu știu de ce să mai explic. Fiecare cu ale lui, nu are legătură cu rock-ul!

Mare parte din oameni te cataloghează după cum te îmbraci și ce asculți.Nu o pot contrazice le Leah în legătură cu cele zise de ea în postarea anterioară, dar cel criticat critică; dacă spui cuiva că ești rock-er se uită la tine ca la felul paișpe și scoate o cruce din buzunar strigând „piei Satană!”

E foarte plăcut, crede-ți-mă!

De când cu „tragedia” de la Colectiv se dezbate atât subiectul acesta cu rock-ul că mă doare capul. Chiar m-am și săturat! Nu aveam de gând să mai iau și eu o dată subiectul la disecat, dar am citit recent un articol despre rock scris de o „profesoară” și m-a enervat atât de tare (mândrie de rock-er) încât chiar am vrut să scriu ceva despre asta. Sunt prea multe neînțelegeri în legătură cu toate aceste lucruri și chiar mi-a ajuns până peste cap. În vine să spun „mai interesați-vă și voi înainte să criticați!” dar mă simt de parcă aș discuta cu pereții.

Nu mai judecați o persoană după cum se comportă ceilalți. Băgați toți oamenii în aceiași oală, de parcă ar fi cărți și le-ați aranja pe genuri. Dacă romanele au anumite particularități, cu oamenii nu e așa! Pot doar să fie legați de faptul că ascultă aceiași muzică și atât! Nu înseamnă că sunt brusc clone și gândesc la fel.

Cred că e îndeajuns momentan. Nici nu mai am chef să scriu niște lucruri care le-am repetat de sute de ori și nu s-au respectat. În ultimul rând spun „judecă și ai să fi judecat”, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Cu supărare, Norax.