„Fii diferit!”, spun oamenii care sunt la fel ca restul. „Fii unic!” spun cei care se duc cu turma. Toată lumea e ciudată în ziua de azi, dar ei nu știu ce înseamnă să fi cu adevărat ciudat.
Acum ceva timp erai diferit dacă erai ciudat, dar acum toată lumea spune că este, când toți sunt perfect normali. Și cum toată lumea că este ciudată, a fi ciudat nu te mai face unic. De fapt, ești exact ca toți ceilalți.
Probabil că ei exagerează, dar este o tâmpenie, pentru că nimeni nu vrea să fie ciudat, de fapt. Cei ciudați, de obicei, vor să fie normali. Cei ciudați sunt cei care nu sunt acceptați de nimeni. Nimeni nu se apropie de cei cu adevărat ciudați, pentru că ei sunt altfel, nu sunt turma care le oferă protecție și sunt ieșiți din sistemul pe care toți îl slăvesc și aproape că îi aduc ofrande.
Până la urmă, singurii oameni diferiți sunt cei ieșiți din sistem. Cei care nu sunt acceptați. Poate că exagerez, poate că treaba nu este atât de complicată, poate, poate... Dar adevărul este clar.
O persoană diferită poate avea prieteni doar ca el: diferiți. Poate că parțial diferiți, dar măcar diferiți. Ți aceștia sunt foarte rari, turma acaparându-i pe toți la un moment dat. Toată lumea vrea prieteni ș.a.m.d.
Toată lumea preferă compania cuiva, dar nu este obositor? Să faci pe plac atâtora oameni doar din simplul motiv că nu vrei să fii lăsat pe dinafară.
Câtă idioțenie.
Ești „diferit”, dar tu nu ieși din sistem nici de ar fi să mori. Oamenii sunt ipocriți, lași și fricoși. Nimeni nu mai este el însuși.
Probabil că frica de a fi lăsat pe lângă este mai mare și decât frica de moarte...
Eu și prima mea postare,
Leah.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu