Îmi amintesc un moment din vara trecută. Eram pe tren și citeam Mort de-a binelea de Charlainne Harris și o vânzătoare dinaceia care urcă în trenuri la Gara de Nord m-a abordat cu niște cărți, care nu le doream pur și simplu. Și mi-a spus că știe ce carte citesc eu și că are una tot polițistă, dar mai bună. Mai bună, a spus ea, pentru că este psihologică. Nu este prima oară când mi se spune să citesc o carte pentru că este psihologică. Și am citit cărți psihologice și nu mi se par atât de strălucite.
Și am citit, ca să fiu ma exactă, toate genurile. Cărți filozofice, fantasy, ficționale, SF, non-ficționale, prea-mărita psihologie, istorice, vechi, clasice, grotești, DE TOATE. Pur și simpu nu am înțeles și probabil nu voi înțelege niciodată de ce toată lumea ar trebui să citească Tolstoy sau Nabokov. Dacă mie pur și simplu nu-mi place Tolstoy și nu pot să-i diger cărțile, de ce trebuie să mi se spună să-mi fie rușine? Nu-mi plac, nu sunt ca voi toți, nu le pot citi.
În schimb, am citit multe alte cărți pe care le consider mai bune decât prea-măritele-să-ți-fie-rușine-dacă-nu-le-citești cărți cunoscute, nelipsite din lectura oricărui om. Sunt multe cărți de genul, iar dacă noi ar trebui să ne bazăm doar pe aceste cărți pentru a le citi, nu o să mai putem citi ceea ce ne place. Și consider persoanele care citesc aceste cărți, dintr-un articol trecut, doar niște simpli vânători de informații sau, și mai rău, care să se mândrească cu „uite ce am citit”, dar care nu citesc, de fapt, din pură plăcere.
Eu citesc ce-mi place. O carte nu se rezumă doar la informații, la viziunea autorului, la criticii care o critică. O carte, se rezumă în principal, la idee și la felul în care este scrisă. Degeaba are ea cea mai frumoasă viziune asupra scopului nostru pe pământ dacă este prezentată să n-o înțeleagă nimeni. („Păi nu o înțelegi pentru că ești proastă ce să-ți fac” *voce pițigăiată*) Și degeaba este viziunea asta atât de frumoasă dacă după două rânduri adormi și când te trezești arunci cartea cât colo că trebuie să o citești că e o carte bună, dar tu nu poți și vrei doar s-o arzi. E. Totul. Degeaba.
Și parcă mai bine ai pune mâna pe un SF cu o idee genială și l-ai termina în două ore, ai învăța o informație despre tehnologie sau arme și una despre anotomie, dar ai petrece un timp plăcut, ai experimenta o tonă de emoții și ai știi ce este ăla citit din plăcere.
Și da, poate că sunt proastă ca noaptea că literatura mea nu este compusă din ce este compusă a altora, că nu-mi plac cărțile psihologice și nici cum scriu rușii. Pot să fiu eu o proastă că prefer să citesc romane de război germane decât să îl citesc Liviu Rebreanu și prefer literatura japoneză plină de emoții decât o altă-dar-la-fel fiziune asupra țăranilor din secolul XX, pentru că eu sunt o proastă fericită, o proastă care știe lucruri pe care voi nu le știți și pe care puțină lume le știe. Sunt o proastă care citește din plăcere, iar din plăcere și fără greutate adună informații.
Și citiți, oameni buni! Citiți ce vreți! Citește chinezi, că tu o să știi cu ce se mănâncă, iar alții o să-și imagineze doar. Citește urban fantasy, că poate aflii despre mitologie care nu se găsește pe internet. Citește și Irina Binder dacă imediat după o să citești un Stephen King, pentru că varietatea este cea mai puternică armă spre cunoaștere.
Leah
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu