Tipuri de OTAKU

Inspirația mea...

Bine v-am găsit în această frumoasă zi ploioasă; da, și zilele ploioase sunt frumoase - această vreme se potrivește perfect cu starea mea actuală de spirit. Simt cum mă scurg, la fel ca o picătură de apă pe geamul camerei mele... Mă fac tot mai mică, lăsând în urmă dâre de apă - singurele ce-mi dovedesc existența infimă; o picătură de apă printre alte milioane, spărgându-se și dispărând la contact cu pământul - nu voi mai fi o ființă unitară, voi fi o comunitate, formând o baltă, ca apoi să ne scurgem prin pământ sau să fim uscați de soare. Scuzați-mi micul moment de slăbiciune emoțională. 

Revenind, uitați-mă aici cu un nou articol în care vom vorbi despre (bat tobele) tipuri de OTAKU, așa cum spune și titlul (sunt sigură că ați auzit tobele acum un moment, dar suspansul creat a fost mai mult ironic - mă trădează titlul).

Oamenii sunt foarte diferiți unii de alții; chiar dacă îi categorizăm și denumim după țară, ocupație, hobby-uri, mâncarea ce-o consumă etc., ei încă fac aceste lucruri comune într-un mod diferit. Deci, chiar dacă cei ce sunt otaku au în comun privitul anime-urilor, ei încă fac acest lucru în moduri total diferite, privind lucrurile din altă perspectivă, unică în general.

Așadar, încurajată și inspirată de o poză văzută pe o pagină de facebook ce are ca tematică anime-urile (Omu` Otaku), vă voi scrie despre 9 tipuri de OTAKU! *nota informativă: pentru neștiutori, otaku este un termen japonez ce identifică un segnemt de oameni care vizionează anime-uri sau citesc manga - totuși, termenul a fost adoptat în limba româna ca referire la obsedații de anime și manga, fiind deseori folosit ca insultă, însă cei ce se auto-denumesc așa îl văd mai mult ca un titlu onorific decât ca un apelativ răutăcios*

1. Artistul

Acest tip de otaku adoptă și dezvoltă stilul artistic al anime-urilor sau manga-urilor, ajungând să creeze ei înșiși personaje anime. În general, totuși, acest tip de privitori ai animaților japoneze desenează personaje deja existente (fanart-urile ce se găsesc peste tot pe internet). Îi vezi mai mereu cu un pix sau creion în mână, mâzgâlind un caiet sau printr-o agendă, desenând ochi mari sclipitori, buze pline, păr colorat și ciudat, băieți perfecți și fete ieșite din cărțile fantasy. 

2. Obsedatul

Fiecare dintre noi are câte o obsesie, dar când vorbim despre un otaku obsedat, până și alcoolicii sunt mici îngerași. Obsedații sunt cei ce nu pierd nici o secunda dintr-un nou proiect/sezon anime, devorează tot ce ține de manga, își petrece nopțile în fața ecranului pentru a se bucura de episoade lungi sau scurte din diferite astfel de animații. Desigur, probabil are cumpărate toate tipurile de machete, tricouri, pantaloni, șăpci ș.a.m.d. 

3. Emo

Persoanele otaku emo sunt aceia care aproape se taie când un sezon anime preferat se termină; efectiv trăiesc cu personajele de parcă ar face parte din viața lor, doar că puțin dus la extrem. Suntem oameni, ce dracu, trebuie să ducem și noi ceva la extrem, nu? Nu...? Nimeni? Okey... Sunt singura nebună de pe aici, bine-bine. Continuând ideea, aceștia sunt deprimați când moare un personaj, plâng când se întâmplă ceva trist (poveștile anime triste sunt mult mai bune ca iubirile alea la crimogenă din filme), când anime-ul nu se mai continuă.

4. Gamer-ul

Aici vorbim despre acea categorie de oameni care nici un cutremur nu-i dezlipește de PC. 

„- Costele, hai să mânânci!”

„- După ce termin meciul/questul/partida/lupta/bat boss-ul/se destramă grupa, mamă.”

Peste 10 ore și 300 de meciuri/questuri/lupte.

„ - N-ai terminat, mă, Costele!”

„ - Încă un meci mamă!”

Poți să aibă 10 teste, 8 proiecte, 5 ascultări, 10 apeluri nepreluate de la iubit/iubită (dacă au, căci în general sunt forever alone), ei până nu termină meciul nu îi scoți din fața ecranului. 

5. Perversul

Ce să zic aici? Doar cunoscătorii știu de anime-urile ecchi... Ăștia ce văd în anime vor să pună în practică și în realitate... Fetele reale în general dau cu pumnu, nu cu ciocanul (dracu știe de unde scot fetele din anime-uri arme), dar tot tare doare.

6. Kawaii 

Aceste termen înseamnă „drăguț”, iar aici face referire la acele persoane care par scoase din anime și sunt foarte moi și simpatice, fiind în centrul atenției mereu fiindcă prezența lor este plăcută și liniștitoare.

7. Spoiler guy

Ah, cât urăsc acest tip de oameni. Sunt ca niște ninja afurisiți, gata să se desprindă de lustră, unde se ascundeau, și să-ți șoptească în orice moment ce se va întâmpla într-un anime. Dacă te pune dracu să îi spui că te uiți la un anime la care acesta s-a uitat deja, în maxim 20 de secunde îți explică și povestește tot conținutul. Sau, în cel mai bun caz, îți spune că în episodul cutare moare personajul tău preferat și îți bagi picioarele în el...

8. Cosplayer-ul

Dacă vedeți pe cineva îmbrăcat extraordinar de ciudat pe drum, ală e un cosplayer înrăit. Sincer, aș vrea să avem și noi magazine de cosplay de unde să-ți închiriezi costume pentru poze, fără să fie nevoie să le cumperi sau să le confecționezi tu. Ador persoanele care fac un cosplay bun, mai ales la personaje masculine care arată bine, fiindcă mă încurajează să cred că mai există perfecțiune și în realitate.

9. Colecționarul

Ca la obsedat, doar că într-un mod mult mai cuminte și măsurat. Colecționarul cumpără figurine ș.a.m.d., fiind pasionat de aceste lucruri. E ca și cu timbrele, doar că o cameră a unui colecționar e plină ochi cu mogâldețe colorate, mici sau mari, grase sau slabe, așezate pe rafturi, mereu îngrijite și șterse de praf. Te-ai atins de ele, ți-au tăiat mâna fără să ezite. Nu te atinge de lucrurile lor, sunt sacre.

Cam atât pe astăzi despre otaku. 

Cu melancolie de primăvară, Norax

Recomandări 4: Ilion de Dan Simmons

   Am revenit cu bine-cunoscutele mele gusturi în materie de since fiction... Astăzi ne bucurăm de Ilion, de Dan Simmons, un roman since fiction extraordinar. Este prima parte a ciclului Ilion/Olimp, care tratează re-creerea evenimentelor din Iliada pe un Pământ alternativ și pe Marte. Evenimentele sunt puse în mișcare de ființe care au preluat rolurile zeilor greci. La fel ca seria precedentă a lui Simmons, Hyperion Cantos, romanul este un "science fiction literar" care se bazează mult pe intertextualitate, în cazul de față între Homer și Shakespeare, precum și pe referințe periodice la În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust și la Ada sau Ardoarea: O cronică de familie a lui Vladimir Nabokov. În luna iulie 2004, Ilion a primit premiul Locus pentru "Cel mai bun roman science fiction al anului 2004".

   Pot să spun cu mâna pe inimă că este o carte ce te bagă în ceață din primele capitole, până la sfârșitul primului volum. De ce? Păi acțiunea se petrece pe trei planuri: cel al lui Hockenberry (un erudit în Homer al secolului al douăzecilea, a cărui sarcină este să compare evenimentele Iliadei cu cele ale Războiului troian care se desfășoară din nou), al războinicilor greci și troieni, al zeilor greci din Iliada; Daeman, Harman, Ada și ceilalți oameni de pe un Pământ de peste mii de ani; cel al roboților "moraveci" (numiți astfel după omul de știință Hans Moravec) - europeanul Mahnmut și Orphu de pe Io, tot dintr-un viitor de peste mii de ani, care sunt originari din sistemul jupiterian. Știi clar că toate cele trei planuri au legătură unul cu celălalt, dar nu-ți poți da cu adevărat seama care cum e decât după ce termini de citit prima parte, chiar și atunci foarte greu. 

Romanul în sine este plin de acțiune și urmează un fir istoric și filosofic bine prestabilit. Autorul are un talent aparte de a trece de la a descrie la persoana a treia (când urmărește cele două grupuri de personaje - Daeman, Harman, Ada și Mahnmut cu Orphu) la persoana întâi (când povestește din perspectiva lui Hockernberry, socialistul). Până la urmă este vorba de un război - veți da de sânge, săbii, iubire, sex, nanotehnologie avansată, teorie cuantică, un viitor dezastruos pentru unii și utopic pentru alții. Viața personajelor diferă atât de mult încât nu ai impresia că se leagă poveștile una de alta. Planete diferite, lipsa unei istorii bine conturate. Totul te face să te întrebi „ce dracu se întâmplă aici?” Citești mai multe cărți într-una singură. 

   Acțiunea se petrece în sistemul solar, la câteva mii de ani după ce virusul Rubicon a distrus omenirea. Singurii supraviețuitori ai rasei umane au dispărut misterios. Pământul a trecut sub controlul exclusiv al unui nou tip de oameni, post-oamenii, cu corpuri modificate prin nanotehnologie și îmbunătățirea ADN-ului. Refugiați în habitatele spațiale dotate cu tehnologie avansată - mai ales în domeniul fizicii cuantice - nu au fost afectați de virus. Ei au repopulat Pământul cu "oameni de stil-vechi" cărora le-au făcut mici modificări genetice, oferindu-le o viață terestră de o sută de ani, cu servitori roboți care se ocupă de toate sarcinile, fără problemele date de răni, boli și moarte - rezolvate de "firmeria" însărcinată să le asigure întreținerea corpului. Acești oameni și-au pierdut rapid cultura, cunoștințele și tehnica, ducând o viață ușoară, plină de distracții.

   Pe sateliții lui Jupiter, roboții trimiși și apoi abandonați de post-oameni au creat o societate și o cultură proprie: aceștia sunt moravecii. Dincolo de sarcinile cotidiene, unii dintre ei au dobândit o pasiune debordantă pentru studiul literar al unora dintre operele omenirii, cum ar fi cele ale lui Proust și Shakespeare. Moravecii sunt neliniștiți din cauza unor importante cantități de energie cuantică detectate pe planeta Marte, recent terraformată, care amenință structura universului. Ei bănuiesc că post-oamenii sunt responsabili pentru ele și iau legătura cu roboții care populează centura de asteroizi cea mai apropiată de Pământ, rocvecii, pentru a organiza o misiune de recunoaștere pe Marte.

   Pe un pământ antic, Războiul troian e în plină desfășurare, eroii Iliadei războindu-se deja de nouă ani. Sunt prezenți toți zeii panteonului elen, fiind dotați cu puteri și o tehnologie foarte avansată. Ei urmăresc luptele și intervin în ele, în timp ce Zeus a readus la viață câțiva specialiști.

   Cu acest tip de carte nu te vei lovi de peretele plictiselii, te asigur. E foarte controversat totul, iar când te gândești „într-un sfârșit s-a terminat” - boooom - explozie atomică... Nu glumesc, eu sunt serioasă aici. 

   Eu am terminat de citit prima parte (Ilion) și am citit și primul volum din a doua parte (Olimp) și vă recomand cu plăcere această carte. E o lectură plăcută și foarte interesantă, mai ales când cei doi roboți încep să filosofeze despre ceea ce scriau Shakespeare și Proust. Spor la citit și vă doresc o zi bună!

Cu drag, Norax.

Loja credinței deșarte

Peisajul trist se schimbă. E trecător,

Vine pleacă. Pentru eternitate călător.

Ca vântul mișcă frunzele copacilor.

E singur veșnic fără ajutor.

* 

Închid ochii și las părul să-mi pice pe față,

Ascult foșnetul schimbării cum timpul agață,

Simt atingerea frigului pe obraz,

Șoaptele răutăcioase rămân fără haz.

 *

Îmi las capul pe umărul visului amețitor,

Îi aud glasul dulce; mă cheamă ispititor,

Spre o lume fără griji. Vreau să uit,

Să pun într-o cutie totul. În spate să mă uit…

* 

Îmi iau inima în mână,

Îmi simt pulsațiile ce moartea îmi amână,

Un chicot îmi scapă dintre buzele uscate,

Unii vor viață, eu mă aștept la moarte.

 *

Îi zâmbesc fugar prezentului înghețat,

Las în urmă un suflet bine murat,

În prejudecățile vieții, mereu neînțeles,

De veșnica singurătate, unicul ales.

-Norax- 

Răni însângerate

De ce-mi tai în carne vie

Și-mi lași cicatrici o mie?

Lași în urmă sechele pe viață,

Spunându-mi să-mi cos răni cu albă ață!

 *

Nu al tău suflet plânge sfărmat,

Nu tu nu poți aduna ceva nemișcat.

Încerc să-mi recapăt inima cautând

Printre miliarde de bucăți. Fac totul sperând.

  *

Nu-mi pot reține reci lacrimi,

Mă cuprinde disperarea. Mulțimi,

Repezi filmări din trecut împietresc,

Pe buzele mele îngheață un „te urăsc”!

  *

Limpezi trăiri aruncate de conștiință,

Apasă palpitând în a mea ființă.

Tremurândul meu surâs se pierde în ceață,

Deschid ochii. Nu renunț la viață.

  *

Pășesc timid, cu zâmbetul meu fals,

Las în spate doar minciunile și clipele

Ce nu vor răni pe nimeni. Țipete,

Îmi rămân doar scopuri. Tac, e liniște.

  *

Aș vrea să-mi auzi inima zbătându-se după tine,

Să crezi că nu am mințit. Am lăsat dela mine

Dar acum mă doare doar ca o rană veche…

Nu am pierdut. Doar nu am pereche.

  *

Ce rost absurd gelozia să aibă, spune-mi!

Amestecând sentimente, arată-mi!

Iartă trecutul pentru prezent,

Nu compromite viitorul nefiind atent.

  *

Știu că nu-i nevoie să încerc,

Înapoi nu mai pot să merg.

Las totul în pământ și uit de tine,

Viața mea trebuie trăită pentru mine.

-Norax-

De ce ar trebui să citim toți același lucru?

Îmi amintesc un moment din vara trecută. Eram pe tren și citeam Mort de-a binelea de Charlainne Harris și o vânzătoare dinaceia care urcă în trenuri la Gara de Nord m-a abordat cu niște cărți, care nu le doream pur și simplu. Și mi-a spus că știe ce carte citesc eu și că are una tot polițistă, dar mai bună. Mai bună, a spus ea, pentru că este psihologică. Nu este prima oară când mi se spune să citesc o carte pentru că este psihologică. Și am citit cărți psihologice și nu mi se par atât de strălucite.

Și am citit, ca să fiu ma exactă, toate genurile. Cărți filozofice, fantasy, ficționale, SF, non-ficționale, prea-mărita psihologie, istorice, vechi, clasice, grotești, DE TOATE. Pur și simpu nu am înțeles și probabil nu voi înțelege niciodată de ce toată lumea ar trebui să citească Tolstoy sau Nabokov. Dacă mie pur și simplu nu-mi place Tolstoy și nu pot să-i diger cărțile, de ce trebuie să mi se spună să-mi fie rușine? Nu-mi plac, nu sunt ca voi toți, nu le pot citi.

În schimb, am citit multe alte cărți pe care le consider mai bune decât prea-măritele-să-ți-fie-rușine-dacă-nu-le-citești cărți cunoscute, nelipsite din lectura oricărui om. Sunt multe cărți de genul, iar dacă noi ar trebui să ne bazăm doar pe aceste cărți pentru a le citi, nu o să mai putem citi ceea ce ne place. Și consider persoanele care citesc aceste cărți, dintr-un articol trecut, doar niște simpli vânători de informații sau, și mai rău, care să se mândrească cu „uite ce am citit”, dar care nu citesc, de fapt, din pură plăcere.

Eu citesc ce-mi place. O carte nu se rezumă doar la informații, la viziunea autorului, la criticii care o critică. O carte, se rezumă în principal, la idee și la felul în care este scrisă. Degeaba are ea cea mai frumoasă viziune asupra scopului nostru pe pământ dacă este prezentată să n-o înțeleagă nimeni. („Păi nu o înțelegi pentru că ești proastă ce să-ți fac” *voce pițigăiată*) Și degeaba este viziunea asta atât de frumoasă dacă după două rânduri adormi și când te trezești arunci cartea cât colo că trebuie să o citești că e o carte bună, dar tu nu poți și vrei doar s-o arzi. E. Totul. Degeaba.

Și parcă mai bine ai pune mâna pe un SF cu o idee genială și l-ai termina în două ore, ai învăța o informație despre tehnologie sau arme și una despre anotomie, dar ai petrece un timp plăcut, ai experimenta o tonă de emoții și ai știi ce este ăla citit din plăcere.

Și da, poate că sunt proastă ca noaptea că literatura mea nu este compusă din ce este compusă a altora, că nu-mi plac cărțile psihologice și nici cum scriu rușii. Pot să fiu eu o proastă că prefer să citesc romane de război germane decât să îl citesc Liviu Rebreanu și prefer literatura japoneză plină de emoții decât o altă-dar-la-fel fiziune asupra țăranilor din secolul XX, pentru că eu sunt o proastă fericită, o proastă care știe lucruri pe care voi nu le știți și pe care puțină lume le știe. Sunt o proastă care citește din plăcere, iar din plăcere și fără greutate adună informații.

Și citiți, oameni buni! Citiți ce vreți! Citește chinezi, că tu o să știi cu ce se mănâncă, iar alții o să-și imagineze doar. Citește urban fantasy, că poate aflii despre mitologie care nu se găsește pe internet. Citește și Irina Binder dacă imediat după o să citești un Stephen King, pentru că varietatea este cea mai puternică armă spre cunoaștere.

Leah

Poezii

1.  Mesaj de la Karma pentru fiecare dintre noi
2. Ce-a fost, acum a ars
3. Furtuna
4. Răni însângerate
5. Loja credinței deșarte
6. Etern
7. Pasiune
8. Câteodată

Ce am citit: 2. „Nihal de pe Pământul Vântului” de Licia Troisi

O serie genială de fantasy. Eu, una, nu sunt prea pasionată de fantasy, dar m-am îndrăgostit de personaje foarte repede. Pot spune că sunt speciale.
Nihal de pe Pământul Vântului face parte din seria „Cronicile Lumii Pământene” și seria este terminată la editura Rao, dar dacă vreți să citiți și alte volume scrise autoare despre aceeași lume, vă recomand să le luați direct în engleză. În română sunt traduse doar două volume dintr-o altă serie, că na, așa face Rao mereu...
Oricum, cartea asta mi-a arătat că fiecare scriitor scrie în felul lui și că o scenă poate să dureze și 5 rânduri dacă așa vrea autorul. Și că nu trebuie ca fiecare care să aibă același ritm. M-a calmat puțin, având în vedere că și eu sunt scriitoare și muream de ciudă că nu pot să scriu actiunea petrecuta într-o zi în 60 de rânduri gen.

Descriere: Nihail este cu adevarat ciudata. In Lumea Pamanteana, nimeni nu este ca ea: ochi mari violet, urechi ascutite, plete albastre. A fost crescuta de un faurar de arme si traieste intr-unul din orasele turn din Pamnatul Vantului, jucandu-se de-a razboiul cu prietenii de varsta ei, care si-au ales-o drept sef datorita fortei si agilitatii ei. Dar totul se schimba pe neasteptate cand Pamantul Vantului este atacat de Tiran, despotul care a cucerit deja cinci din cele opt Pamanturi care alcatuiesc Lumea Pamanteana. Sunt in van rezistenta armatei popoarelor libere si priceperea vrajitorilor care incearca sa apere orasul cu forta descantecelor. Lui Nihal nu ii mai ramane altceva de facut decat sa devina un razboinic adevarat si sa-i apere pe nevinovati chiar cu riscul de a cadea in mainile Tiranului.

Notă: 6/10. 
I-am dat această notă pentru că, din nou, nu sunt pasionată de fantasy chiar deloc. Dacă nu era o carte bună îi dădeam maxim 4!
Sunt rea? Scuzeee!

Cu o amintire nostalgică,

Leah.